vineri, 18 iulie 2014

Despre de toate

Despre ... barbati ar fi multe de spus, cat ar fi de spus despre femei si chiar peste. Insa nu o sa stau sa va povestesc ceea ce multe ati aflat probabil despre partea masculina a speciei in decursul anilor.
Ceea ce ma roade pe mine si ma tin de mult sa pun 'negru pe alb' este viziunea diferita pe care o au barbatii si femeile despre relatii. Un cliseu des intalnit si expirat, in varianta adaptata ar fi : Impreuna este complicat, insa separat este imposibil.
Cu cat cresc, cu atat am parte de noi si uluitoare revelatii. Desigur, nu sunt noutati pentru nimeni, cu siguranta nu pentru cei care au depasit varsta mea, cum ar fi parintii. Insa acum ceva timp cand ii auzeam cu sfaturi si indemnuri de genul 'bucura-te de anii tai de acum, ca mai incolo ...' si eu voiam doar sa cresc si sa termin scoala, dar ca de cele mai multe ori am ajuns sa inteleg aceste gesturi un pic cam tarziu. Asa suntem noi oamenii, cel mai marcant si de incredere reper/dovada este atunci cand o traiesti tu... nu prea asculti de povestile altora. Sau le asculti, dar le uiti repede.
Am deviat un pic de la subiectul pe care mi l-am propus.
Discutam ieri cu un prieten  (cand spun prieten ma refer la un individ ce apartine sexului tare pe care il cunosc de ani buni si cu care vorbesc ocazional despre lucruri mai mult sau mai putin superficiale), care momentan este single si m-a intrebat daca sunt si eu single, pentru ca asa spune pe profilul meu de facebook, iar ultima data cand ne-am vazut in grup mai mare am venit insotita si paream sa am o relatie. Dupa ce i-am elucidat misterul (facebook-ul meu va ramane cu 'single', asa a fost si asa va fi), l-am intrebat despre viata lui si de ce e el single. Raspunsul lui a sunat ceva de genul : 'momentan ma distrez mult mai bine asa, nu trebuie sa dau explicatii nimanui unde ma duc si ce fac.. e cel mai tare asa'. OK.... insa a fi intr-o relatie cu cineva nu este egal cu puscarie. Nu inseamna ca 'trebuie sa dai raportul' sau sa renunti sa faci ceea ce iti face placere. Care ar fi rostul unui astfel de parteneriat?!
Daca nu este o situatie de tipul 'win-win' atunci nu merita. Doar ca trebuie sa poti sa te detasezi ca sa poti analiza obiectiv situatia si apoi sa poti sa iei decizia: merita sau nu. Pentru ca timpul pe care il petreci gandindu-te, analizand, sau pur si simplu ca te complaci intr-o situatie in care nu esti happy, este timp pierdut in punctul meu de vedere. Si este timpul tau pierdut. Pierdut ireversibil pe care nu il poti recupera si de pe urma caruia te poti alege cu o oarecare experienta daca ai fost pe faza. Idee e ca dupa ce iti pierzi asa timpul, lunile si anii de cateva ori, ar fi intelep ca pe viitor sa ai mai multe grija cui il daruiesti si cum. Ideal ar fi sa ti-l daruiesti TIE, sa fii fericit si daca poti sa ii faci si pe altii fericiti in acelasi timp, e genial.
Acum trebuie sa ai grija sa nu ajungi in cealalta extrema, unde te vezi 'above all' si simti cum mai nimeni si nimic nu merita atentia ta. Uite asa esti pe marginea prapastii care te va afunda in singuratate. Nu e cazul sa te izolezi, pana la urma oamenii sunt considerati fiinte sociale si sunt facuti sa convietuiasca, sa comunice si depind unii de altii.
Stiu ca dupa ce te-ai lovit cu capul de pragul de sus al usii, parca nu iti mai vine sa te deschizi asa usor, sau poate deloc. Insa e un fel de loterie a oamenilor. Nu ai cum sa iti gasesti pereche daca nu joci la loterie. Daca nu joci, clar nu ai vreo sansa sa castigi, iar daca te bagi... macar exista o sansa. Si aici e o teorie ce poate fi extinsa fara margini, dar eu ma opresc.
De multe ori m-am gandit ca era mai simplu cu cateva decenii in urma, cand oamenii se cunosteau prin cunostinte sau din intamplare la vreun eveniment sau lucrau cumva impreuna. Si asa se nasteau relatiile. Era mai simplu, variantele erau mai putine... plus ca nu mai stateai tot timpul cu 'frica' stai sa nu ma cuplez acum ca poate vine ceva mai bun (in sensul de un partener mai 'potrivit') si sa nu ma prinda unavailable. Nu.. oamenii erau sinceri, sau poate doar mai sinceri. Aici cred ca imi dau cu parerea aiurea, nu am de unde sa stiu exact... Anyway, idee e ca nu avem rabdare, vrem totul acum, nu vrem sa muncim pentru o viata sau o relatie mai buna, si cumva avem impresia ca totul ni se cuvine, ca meritam ce e mai bun. Ca merit ce e mai bun, sau ca meriti ce este mai bun. Aici e de fapt problema: avem o parere pre buna despre propria persoana. Dar nu e un lucru rau, si nici asa de ciudat, pentru ca toti aveam cel putin o parere la fel de buna despre propria persoana ( ma refer aici la cei fara vreau act care sa dovedeasca vreo dereglare la mansarda). Parerea general valabila este: 'Eu sunt mai bun, Eu fac mai bine, Eu stiu mai bine!' Dar analizand  un pic chestia asta, ajung sa realizez ca toti gandim fix la fel, si sa suntem mai asemanatori decat ne-am dori. 'Eu sunt unic/special/mai bun' e just in our heads... de fapt avem in comun mai multe decat am vrea si de cele mai multe ori actionam la fel. Nu zic eu asta, ci statisticile. Altfel nu ar exista marketingul care functioneaza pentru masa si all the things related.
Iar am deviat de la subiect, si on top of that am inceput sa amestec grav de tot cele doua limbi in care ne place mult sa comunicam, ca deh.. nu imi mai ajunge una singura.

To be continued...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu