sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Perfect.

Ai fost perfect. Si inca esti perfect. Multa vreme nu am stiut ce vreau, ce imi doresc, si cum sa ma port sa imi fie bine. Nici acum nu stiu. Doar ca am mai adaugat cate ceva pe lista cu ce nu imi doresc.
Au fost multe lucruri de care imi era teama si de care nu voiam sa ma apropii sau sa le spun pe nume. Insa cu tine nu a fost cazul, nu m-ai pus la colt si ai inteles unde si cand aveam nevoie sa fiu inteleasa. De multe ori era suficient sa ma uit in ochii tai si sa stii exact ce vreau. Si aia era perfect. Si inca e.
Simt ca sunt lucruri pe care nu ti le-am spus si ma simt de parca ti-am ramas datoare cu aceasta marturisire. Imi e frica de etichete, si ma feresc sa le folosesc. Si tu ai inteles. Nu imi place sa ma laud sau sa tip in gura mare tot ce patesc, iar tu stii. Ai asistat la crizele mele existentiale, si chiar daca nu ai stiut cum sa imi schimbi starea, ai incercat. Ai fost mereu acolo, si ai facut sa para ca fiind natural. Si pentru asta iti multumesc.
Nu am simtit nevoie niciodata sa dau vreo explicatie sau sa detaliez ceva in fata ta. Si nu am vrut sa fie asa. Dar poate ca dintr-un anumit punct, perceptiile si dorintele noastre nu au mai coincis. Eu nu mi-au dorit sa evolueze prea mult, am vrut sa fie “asa”. Asa cum a fost. Dar am simtit presiune, am simtit ca incepi sa pui intrebari, sa ceri explicatii si sa dai etichete. Ceea ce imi placea la nebunie la tine s-a transformat dintr-o data intr-o latura pe care nu o mai placeam. Nu te invinovatesc, trebuie sa fi avut si eu o contributie… inca incerc sa imi dau seama ce ar fi trebui sa fac altfel.
Micile noastre glumite, pe care le intelegeam doar noi… si cum de multe ori doar ne uitam unul la altul si radeam. Cred ca asta e legatura perfecta pe care o pot avea doua persoane. In rest e doar o calatorie, pe parcursul careia acumulezi experienta necesara sa poti trai pentru a o gasi, vedea, ingriji si pentru a te bucura de ea. Si apoi cred ca e doar vorba de noroc… sau moment. Un moment potrivit poate sa iti indulceasca existenta pentru mult timp, la fel cum un moment de neatentie din partea oricui are legatura cu o persoana, poate sa schimbe derularea unui vieti.
O secunda poate ca nu inseamna mult, insa poate sa insemne enorm pusa in contextul unei discutii sau lasata la voia emotiei de moment. Asa cum fiecare secunda se cumuleaza cu cea de dinainte si se cumuleaza in minute, ore si zile… asa acea secunda va face diferenta intre existenta mea de azi inainte si cea care i-ar fi luat locul daca in acea secunda as fi spus altceva. Sau as fi tacut. Experienta imi soptea sa tac, iar toate vocile din capul meu imi tipau “mai usor cu pianul pe scari”… dar impulsivitatea mea a decis sa se prefaca ca stie sa cante la el. Acum acea secunda face parte dint-o perioada ce nu poate fi modificata, in trecut, iar singura concluzie pe care o mai pot trage este ca asa a fost sa fie, sau ca nu a depins numai de mine.  Noroc cu creierasul, care gaseste intotdeauna cea mai optimista perspectiva in  care sa puna toate aceste secunde. Nu o sa iasa vreodata in fata cu aceste slabiciuni, mai bine singur si aparent fericit, decat infrant in vreun fel.
Eu cautam un prieten. Si l-am gasit. Dar lucrurile evoluaza, cateodata in bine si alteori in rau. Eu am vrut ca ele sa stea pe loc, secundele sa nu mai treaca si totul sa inghete asa cum era atunci. Iar asta nu este posibil, stiu si eu asta, oricat m-as incapatana sa ma mint singura.
Acum a venit momentul sa las secunda se odihneasca in trecut, sa o accept asa cum e ea.
Vreau doar sa nu dispari, please be there.
Baby it’s fate  … not luck


-Iulia

Un comentariu:

  1. Draga Iulia, am citit cu interes articolul si daca imi permiti, am sa imi dau si eu cu parerea despre cele scrise de tine mai sus pentru ca ai scris frumos. Prietenii in viata cuiva sunt foarte putini de obicei, numai ca multi nu isi dau seama si cred ca stii despre ce prieteni vorbesc. O legatura perfecta poate fi descoperita mai usor prin prietenie (de oriunde ar veni ea) si poate evolua in ceva frumos atata timp cat exista sinceritate si incredere intre cele doua parti. Tacerea unuia poate da neliniste celuilalt si il poate determina sa puna presiune insa aceasta nu trebuie interpretata gresit. Am aflat ca e mai bine sa spui ceea ce simti decat sa taci si sa tii in tine. De prea multe ori am pus ratiunea inaintea sentimentelor pentru siguranta (si asta din cauza multor dezamagiri) insa asa cum ai spus-o si tu aparenta fericire te tine in singuratate iar asta am aflat-o pe pielea mea. Nimeni nu e perfect insa fiecare e la randul lui perfect pentru altcineva. Totul se rezuma la dorinta de a descoperi acea persoana si la capacitatea fiecaruia de a se lasa descoperit. A gresi este in firea noastra insa iertarea tine de fiecare. Asadar daca ai gasit legatura perfecta ai grija de ea pentru ca restul lucrurilor pot fi "negociate" daca tineti cu adevarat unul la celalalt.

    RăspundețiȘtergere