joi, 26 februarie 2015

Constienti de consecinte, insa orbiti de cauza

Suntem atat de obisnuiti sa plangem si sa NE plangem.

 Este cel mai usor lucru pe care il putem face si de multe ori ne regasim in cercuri de persoane care cauta acelasi lucru: sa se planga cuiva si sa se lamenteze despre probleme personale, despre cum TOATE li se intampla lor.

Obisnuiam sa fac exact acelsi lucru si eu. In fiecare zi gaseam motive si situatii care nu erau pe placul meu, si in loc sa vad partea buna din ele, pur si simplu iroseam timp lamentandu-ma despre cat de 'naspa' sau 'nasol' mi se pare sau cat de 'rau' imi face. Si aveam grupul meu de cunostinte, in care parca aceaste nemultumiri zilnice erau singurele are ne uneau ca grup. Era un fel de concurs cine are cea mai nasoala zi, cine a patit cele mai multe chestii si asa mai departe. Pana cand am acceptat toate bunele si relele asa cum erau ele si viata mea s-a schimbat. Fara sa fac un efort suplimentar, am ales cum vreau sa fiu : Iulia cea plangacioasa si vesnic nemultumita, sau Iulia vesela, care se bucura de viata ei. Alegand a 2 varianta, a urmat un proces, in care inca ma aflu, si prin care gasesc zilnic cel putin 1 motiv sa zambesc, reusesc sa ii fac pe cei din jurul meu sa zambeasca si cel mai important, viata mea s-a 'curatat' de ceea ce imi era cel mai daunator, interventiile rautacioase si pline de invidie. Oamenii sunt invidiosi prin natura loc, eu sunt si tu esti... toti suntem. Dar putem alege sa o folosim constructiv si sa ne motivam prin invidia pe care o dezvoltam pentru ceea ce sunt sau fac altii, sau cei mai mult aleg sa arunce cu cuvinte, pentru a darama ceea ce altii construiesc pentru ei. Oricum as privi situatia, in final, totul se reduce la propriile alegeri.

Dar destul despre ce fac altii, nu dispunem in viata de suficient timp sa ramanem blocati pe actiunile altora, incat sa mai si traim,

Cum toate lucrurile vin din interior, am decis sa ma simt impacata cu mine, sa nu ma simt vreodata datoare cu ceva, iar ceea ce fac atunci cand sunt alaturi de cineva, ajut un prieten sau un necunoscut, O fac pentru sufletul meu, pentru ca si el are nevoie de hrana. Un fel de egoism din care beneficiaza sufletul, dar si cealalta persoana implicata. Asta procedez de fiecare data cand imi e 'foame' si asta e 'dieta' care mi se potriveste. Dar fiecare are sufletul altfel si nu stiu daca as putea sa generalizez, ca fiind o 'reteta' generala.

Transpunand aceasta metafora din realitatea fizica in cea spirituala, sper sa reusesc sa creez o imagine cat mai exacta si simpla a necesitatilor unui individ. Cand te hranesti cu hrana buna (nu intru aici in detalii) corpul se simte bine si poate face orice ii comanda mintea, cand sufletul este linistit si multumit, iti da energia de a indeplini orice plan, iar cand reusesti sa gasesti un echilibru intre acestea, ratiune completeaza perfect acest cuplu si te ghideaza pe cel mai bun drum. Pare simplu, nu?

Dar nu e. Orice lucru care ti se intampla are nevoie de planuire, de visare, de determinare, disciplina, vointa, ambitie, inspiratie si motivare. Fara aceste cateva "trucuri" pot sa cad foarte usor, tentatiile sunt peste tot, iar eu sunt doar un om. Am dat gres de multe ori, in multe situatii. Asta pentru ca nu ma pregateam, pentru ca nu ma cunosteam si nu stiam cum o sa reactionez si pentru ca depindeam de ceilalti.

Cel mai mare inamic sunt chiar eu, si pana nu am avut curaj sa ma privesc serios in ochi, am dat gres cu orice incercare de a progresa.

Dar nu am renuntat...

Iulia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu